Am crescut intr-o atmosfera propice muzicii populare, intr-o familie de lautari, care mi-au insuflat dragostea pentru cantecul popular oltenesc. M-am nascut pe 31 ianuarie 1976, in comuna Urzica, si am absolvit cursurile Scolii Populare de Arta din Craiova, clasa domnului Nelu Stoian. Pasiunea mea pentru muzica populara s-a manifestat inca de la varsta de 9 ani, cand am inceput sa cant pe scena scolii primare, la serbari si spectacole anuale. Tot atunci am debuatat si pe scenele festivalurilor de muzica populara din tara.

De-a lungul timpului am capatat o experienta bogata si un inalt standard profesional, ce garanteaza reusita oricarui eveniment! Nu pot spune ca a existat un singur model artistic dupa care m-am ghidat, dar exista oameni importanti din domeniul muzicii populare, care mi-au inraurit devenirea. Dintre acestia ii amintesc pe domnul Constantin Enceanu, Petrica Matu Stoian, Jeni Nicolau, Vasilica Dinu, Mariana Ionescu Capitanescu si altii.

Sunt mandru ca reprezint aceasta minunata zona a Olteniei, care emana atata frumusete prin amintirea plaiurilor natale, impresiile puternice ale frumusetilor pitoresti culese de prin satele oltenesti cat si prin cantecul duios cu o varianta impresionanta de invocatii. Aici in Oltenia imi gasesc izvorul de apa vie din care-mi potolesc setea de muzica cu mult, mult drag. Cand spui folclor, spui identitate. Folclorul il reprezinta pe omul simplu, in primul rand. Folclorul este toata bogatia poporului nostru. Pentru mine, daca nu ar exista folclorul, nu stiu cum as vedea viata. Folclorul este lada de zestre a oricarei civilizatii, cred ca este insigna, emblema cu care nu numai ca te definesti ca om, ca popor dar si cu care te evidentiezi fata de alte popoare. Nu as schimba niciodata originalitatea cantecelor specifice fiecarei zone, asa cum nu as inlocui straiele folclorului.

Nu i-am abandonat niciodata pe cei care m-au ajutat in ascensiunea artistica si le voi fi recunoscator. Le multumesc din inima celor care m-au sprijinit pana acum, dar si celor pe care inca nu i-am cunoscut si care vor avea un cuvant de spus de acum incolo in cariera mea muzicala. Le multumesc textierilor cu care am colaborat de-a lungul timpului si tin in mod deosebit sa enumar aici pe D-na Jeni Nicolau, Adi Mihu si altii. Zona noastra, a Olteniei, a avut un rol foarte important in culegerea si valorificarea unor texte foarte bune pentru ca, Oltenia, este o zona foarte privilegiata in acest domeniu.

Primele cantece de muzica populara pe care le-am inregistrat sunt “Imi fac pomana de viu” si “Nasule, nasule mare”. De-a lungul carierei mele, am cantat alaturi de interpreti renumiti de muzica populara: Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Petrica Matu Stoian, Vasilica Dinu, Puiu Codreanu, Mirela Zisu, Nicu Novac, Tinu Veresezan, Marcela Fota, Nelu Bitina, Ionela Anghel Popa, Stancuta Luta, Cristian Banateanu. De asemenea am cantat si alaturi de ansambluri de artisti debutanti, alaturi de care am efectuat diferite turnee in tara.

In colaborare cu SuperReflex, am inregistrat albumul de muzica populara “SuperReflex si invitatii”. A urmat colaborarea cu Ansamblul folcloric “Maria Tanase”. Primul CD a fost realizat in colaborare cu Doina Gorjului, condusa de dirijorul Aurel Blondea. Cel de-al 2-lea CD a fost realizat in colaborare cu taraful “Lautarii Bucurestiului”, taraf condus de maestrul Florin Alexandru. Al 3-lea material discografic, lansat in 2013, este “De-as tine pamantu-n palma”, realizat in colaborare cu maestrul Nicusor Troncea si invitatii lui.

Am fost si sunt invitat deseori in emisiuni folclorice la Radio si Televiziune:

  • Radio: Horion, Radio Popular, Radio Oltenia Craiova
  • TV: Favorit TV, Etno TV, 3 tv, TVS, Oltenia TV, Antena2 (Confidential)
  • Am fost votat drept cel mai indragit cantaret de muzica populara din Oltenia (sursa: RadioPopular.ro)
  • Cea mai ascultata piesa a mea, a fost votata la Radio Horion – Nu mai bate vantule

Va invit sa ascultati toate albumele mele, accesand categoria Audio.

Puteti sa vedeti imagini structurate pe evenimente, accesand categoria Galerie foto.

Va multumesc pentru vizita pe site-ul meu oficial si va doresc multa sanatate, sa va bucurati de tot ce-i mai frumos in viata si sa nu va lasati batuti, indiferent de ce greutati veti avea!