Maria Lataretu, una dintre cele mai cunoscute si mai indragite interprete de muzica populara, s-a nascut la 7 noiembrie 1911, in amilia lui Ion Borcan din Balcesti, Gorj, pe valea Gilortului.
Acolo, pe meleagurile Mariei Lataretu, aflate intre Olt si Jiu, se spune ca glasul omenesc devine un adevarat miracol, capatand modulatii surprinzatoare si triluri de pasare maiastra. Acolo au prins aripi celebrele Marii ale cantecului popular romanesc.
“Cand am deschis ochii pe lume m-am pomenit intr-o casuta mica si saraca, cu doua incaperi. Acuma nu mai exista… Dar gradina casei mele nu am sa o pot uita niciodata. Avea gard de jur-imprejur cu stobori impletiti cu nuiele, iar in gradina aveam o multime de trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine si o tufa de liliac. Pot sa spun ca era, poate, cea mai frumoasa gradina din Balcesti.”
Aici a deprins cele dintai cantari de la mama ei, Maria, de fel din Novaci, din familia Culici – vestiti lautari de pe valea Gilortului. In 1923 la varsta de 12 ani o gasim in taraful lui Ionica Gilca din Novaci, apoi la Tg-Jiu in taraful fratelui sau, Ionita.
Nu implinise bine 16 ani cand a devenit cantareata principala a tarafului Tica Lataretu, viorist si cantaret din Lelesti, sat nu departe de Targu-Jiu. Tanarul lautar i-a deveni sot, de acum interpreta fiind cunoscuta ca Maria Lataretu.
Timp de zece ani colinda din sat in sat, pe la nunti si petreceri, ajungand pana la Izverna Mehedintiului, in hotar cu Banatul. Maria Lataretu este acum binecunoscuta in toata Oltenia. O cauta si vin sa invete de la ea tinerele cantarete gorjence care incep sa se ridice.
In 1937 Constantin Brailoiu o aduce la Bucuresti, pentru inregistrarile Arhivei de folclor a Societatii Compozitorilor Romani. Primele imprimari sunt facute pe cilindri de fonograf, apoi pe discuri “Columbia”.
Imprima discuri si canta adesea la microfonul posturilor de radio, iar faima ei strabate tara de-a lungul si de-a latul. De-acum incepe a se profila cea mai importanta etapa a vietii sale – consacrarea ca interpreta si reprezentanta a cantecului popular romanesc.
In 1949, Maria Lataretu devine cantareata primei noastre orchestre de muzica populara de stat, intemeiata in 1949 pe langa Institutul de folclor, care avea sa devina mai apoi orchestra `Barbu Lautarul`. Pe estrada marilor sali de concerte poarta mesajul folclorului romanesc in Rusia, in Cehia, Slovacia, in Ungaria, in Polonia, Iugoslavia, Bulgaria, in Egipt si in Siria.
“Privighetoarea Gorjului”, cantareata Oltului si a Jiului, Maria Lataretu a adunat in cantecele sale frumusetea, bucuriile si dorurile plaiurilor oltenesti. A incetat din viata pe scena pe care a slujit-o cu credinta si devotament. Inima ei a incetat sa bata cand inca nu incetasera aplauzele si ovatiile publicului. Era 28 septembrie 1972, la Caminul Cultural din Romanesti, jud. Botosani.
Si totusi, unii cred ca Maria Lataretu n-a murit pe scena, ci in culise.
In amintirea Mariei lataretu, Jurnalul National a publicat un documentar, `Maria Lataretu. Ultimul cantec, ultima zi`.
Aici a murit Maria Lataretu. A murit pe scena, cantand. Asta spune, in cuvinte mai scortoase, placa de marmura de pe Caminul Cultural din comuna Romanesti – Botosani. “Pe scena din aceasta institutie, in plin spectacol artistic, s-a sfarsit din viata, la 27 sept. 1972, in etate de 61 de ani, MARIA LATARETU, privighetoarea nepereche a cantecului popular romanesc”.
Au fost sute de localnici la acel ultim spectacol, multi mai traiesc si azi si toti se jura ca au vazut-o pe Maria Lataretu cazand pe scena, asa cum sta scris si in marmura. Oamenii de acolo par sa aiba nevoie de aceasta legenda. A fost un eveniment unic al comunei, dar si al vietii lor. Multi care n-ar sti sa spuna ce au facut in viata, se legitimeaza cu acel moment: “Am fost acolo. Maria Lataretu a murit in fata mea”. Spun ca au fost la spectacol si cei care n-au fost. Si cei carora atunci abia le dadeau dintii. Ba chiar si unii care nici nu erau nascuti.
Ioana Lataretu: “Initial a fost organizat un singur spectacol. Dar fiind cerere mare, s-a mai programat unul. A cantat la primul spectacol, a cantat la al doilea… la al saptelea bis a avut un usor tremurat, dupa care s-a prabusit pe scena. A fost luata pe brate de colegi, unul dintre ei fiind marele, regretatul si neuitatul Ion Luican”.
Maria Ciornea, secretara Primariei, declara in cartea “Maria Lataretu, privighetoarea nepereche” si sustine si azi:
“Maria Lataretu incheia spectacolul cu ultima dumisale creatie, «Va las cantecele mele». Cand totul parea ca decurge normal, dintr-odata dansa a avut un usor tremurat, dupa care s-a prabusit instantaneu pe scena”.
Ioana Lataretu: “Initial a fost organizat un singur spectacol. Dar fiind cerere mare, s-a mai programat unul. A cantat la primul spectacol, a cantat la al doilea… la al saptelea bis a avut un usor tremurat, dupa care s-a prabusit pe scena. A fost luata pe brate de colegi, unul dintre ei fiind marele, regretatul si neuitatul Ion Luican”.
Victoria Lascarache: “A inceput primul spectacolul cu «Va las cantecele mele». Al doilea spectacol nu s-a mai tinut. Si de la primul cantec a scos un tipat de durere. Tare de tot a tipat… iiiuuuu…. Dupa care probabil ca a cazut. Sau au prins-o muzicantii. S-a tras cortina si nu s-a mai vazut”.
Maria Lataretu canta dupa Laura Lavric si dupa Ionel Schipoanca. Ca de fiecare data, inainte de a intra in scena, spune o rugaciune, isi face cruce si bate matanii. Ea nu doar canta pentru 240 de lei pe un spectacol, conform contractului, ea indeplineste un ritual sacru: canta. Si de aceasta data, fara nici un efort vizibil, canta perfect, cu un ton mai jos, toate cele cinci sau sase cantece. Incheie cu “Va las cantecele mele”. E ultima ei creatie. Ultimul cantec. Se inclina, multumeste publicului, iese din scena in apluze si se duce in culisa ei. Imediat, intra Ion Luican, fara sa se traga cortina intre cei doi. Luican isi incepe recitalul cu “M-a facut mama oltean”. Este una dintre primele creatii ale Mariei Lataretu. A imprimat-o in 1937 pe cilindru de ceara la arhiva de folclor a Societatii Compozitorilor Romani, sub indrumarea etnomuzicologului Constantin Brailoiu.
Dumitru Amarghioalei: “A decurs foarte frumos recitalul ei, foarte frumos. Nu a scos nici un tipat in timpul spectacolului. Eu eram acolo, pe scena, la doi pasi. Am vazut totul. Doamna Maria a cantat si a iesit pe picioarele ei din scena. N-a mai fost nici un bis. A iesit si a intrat Luican”.
Ionel Schipoanca: “N-a murit pe scena. A murit in culise. Luican a continuat sa cante, el nici nu a stiut ca a murit”.
Laura Lavric: “Eu cantasem, cantase Schipoanca, cantase si doamna Maria… A iesit si i-am spus: «Doamna Maria, dar ce mult ati cantat! Da, zice, ca am simtit, ma, mama, ca moldovenii astia asa tare ma iubesc si ma doresc, am cantat…» Zic: «Doamna Maria, nu ne dezbracam. Ramanem in costumele nationale, ne luam numai hainele pe noi si mergem la al doilea spectacol, ca distanta nu-i mare». Zice «da» si se duce in camera la ea”.
Ionel Schipoanca sta dupa cortina si il asculta pe maestrul Ion Luican cantand “De-as mai avea acuma vreo douazeci de ani”. Laura Lavric sta in culisa a doua, care comunica direct, fara usa, cu camera in care se afla Maria Lataretu. La un moment dat, aceasta intra in camera Laurei Lavric cu o pastila in mana. Se uita dezorientata in jur. Se priveste in oglinda. Ii spune Laurei Lavric: “Cred ca mi-a plesnit o artera la cap”. Tanara interpreta ramane impietrita de uimire. Maria Lataretu plange. Sta cu pastila in mana si se priveste in oglinda. Se apleaca si isi ia un pahar cu apa din galeata aflata pe masa. Bea pastila si, fara nici un cuvant, se duce inapoi in camera ei.
Laura Lavric: “S-a dus dincolo, chiar asa: in costum national si cu pardesiul pe deasupra, si s-a intins in pat. N-au trecut cateva secunde si aud un racnet… cred ca cel mai mare racnet pe care l-am auzit in viata mea de la un om”.
Laura Lavric sare pana la deschizatura cat usa dintre cele doua camere. O vede pe Maria Lataretu intinsa in pat, nemiscata, cu o mana atarnand pe langa pat. O umbra vanata ii inunda fata. “Doamna Maria, doamna Maria!”. Nu raspunde. Nu mai respira. Maria Lataretu nu mai este. A murit cu cantecul pe gura, la cateva minute dupa ce a cantat ultimul ei cantec, testamentul ei artistic: “Ca maine ma duc din tine,/ Lume, draga lume,/ Stiu ca nu va pare bine,/ Lume, draga mea./ Va las cantecele mele/ Sa va petreceti cu ele, /Lume, draga lume./ Ca omu-i ca frunza-n vant,/ Cand cade jos pe pamant./ O ploua si-o bate vantul,/ Se-amesteca cu pamantul,/ O sufla vantul pe toata,/ Parca n-a fost niciodata”.
Este putin dupa ora 18:30. Cea mai plauzibila ora. Certificatul constatator nu s-a pastrat. I s-a pierdut urma o data cu desfiintarea dispensarului comunal.
Speriata, Laura Lavric se duce si-l cheama pe Ionel Schipoanca: “Vino, vino, ca moare doamna Maria!”.
Ionel Schipoanca: “Numai Laura Lavric era in culise, atat. Si m-a chemat pe mine, care eram la cheutoarea cortinei, il ascultam pe Luican. Hai, ca moare doamna Maria! Esti nebuna? Acum am vorbit cu ea! Cand am ajuns, era moarta. Avea asa o boaba de sange in coltul gurii. Am pus mana pe ea, coana Mario, coana Mario! Nimic!”.
Instrumentistii observa agitatia din culise si incep sa se agite si ei, neintelegand ce se intampla. Vad si spectatorii ca se petrece ceva neobisnuit pe scena si incep o vanzoleala care il face pe Luican sa opreasca spectacolul. Abia acum se trage cortina.
Laura Lavric striga dupa un doctor. Nu e nici un doctor in sala, doar tehnicianul veterinar Neculai Pavlovici. Intamplator, fost coleg cu Laura Lavric la Scoala Tehnica veterinara din Radauti. Incearca sa o resusciteze. Ii face respiratie gura la gura, ii indoaie si-i dezdoaie bratele. Zadarnic. Il regasim pe Neculai Pavlovici in curtea casei sale din marginea orasului Botosani, unde s-a mutat la cativa ani de la moartea Mariei Lataretu.
Neculai Pavlovici: “A cantat Maria Lataretu… Parca o vad cum se tinea de trepiedul ala si se clatina in fata, in spate… Termina de cantat, vine Ion Luican. N-a cazut pe scena. A cantat, a plecat pe picioarele ei de pe scena si s-a dus in camera de oaspeti. Dintr-odata, apare Laura Lavric. Cine poate sa dea primul ajutor, ca Maria Lataretu moare! M-am dus eu inauntru… Ea era pe pat in camera de oaspeti la Consiliul Popular, cu fata-n sus… M-am dus la dansa, am cuprins-o, i-am suflat in gura, i-am apasat pe piept, i-am facut respiratie… mi-aduc aminte ca avea niste margele frumoase la gat, asa… Nu mai stiu cui i-am spus sa se duca dupa doctorita umana, ca era dispensarul oleaca mai jos. Pana a venit doctorita, pana nu stiu ce, ea s-a racit, gata a fost. Eu zic ca, daca era un doctor acolo, scapa!”.
Ioana Lataretu: “La un moment dat s-a pus problema daca a fost o moarte naturala. A fost chemata Militia”.
Echipajul de Militie de la Botosani vine tarziu, cand deja s-a intunecat. Se iau probe din apa din care a baut Maria Lataretu. Militianul criminalist face fotografii. Doua dintre ele apar acum pentru prima oara, in Jurnalul National: Laura Lavric si Dumitru Amarghioalei veghind la capataiul Mariei Lataretu si orchestra cantand sub geam.
Urmatorul spectacol, cel de la Stefanesti, este anulat, ca de altfel si intregul turneu. Artistii raman langa Maria Lataretu pana pe la patru dimineata, cand echipajul criminalistic isi incheie investigatia. Ii aprind lumanari, ii canta la geam. Satenii se aduna si o plang. Cineva aduce o sticla cu rachiu de sufletul raposatei.
Joi dimineata, trupul Mariei Lataretu este mutat cu o caruta la dispensarul comunal, o suta si ceva de metri mai la vale. Joi seara, dupa 24 de ore de la deces, se face autopsia chiar acolo, la dispensar, si este stabilit oficial motivul mortii, mentionat in certificatul de deces nr. 13 din 28 septembrie 1972: hipertensiune arteriala ASC.
Valeria Leonte, 89 de ani: “Eu am fost acolo, la dispensar, si am spalat-o dupa autopsie… I-am cumparat o pereche de ciorapi si un furou… Al ei era murdar de sange. Nu-i adevarat ca a fost multa lume cu flori. Nu era voie sa intre oricine in camera aceea. Nu indraznea lumea sa intre”.
Ioana Lataretu: “De la Romanesti a fost dusa la Botosani si depusa la Teatrul «Mihai Eminescu», unde tot orasul s-a perindat la catafalc si a depus flori… Vestea ca a murit Maria Lataretu s-a raspandit fulgerator. In drum spre Bucuresti, in toate localitatile, oamenii ieseau cu flori inaintea masinii”.
Gica Balan, sofer: “Eu am condus masina cu sicriul Mariei Lataretu de la Botosani la Bucuresti. Am mers noaptea, n-am avut nici o oprire, nu ne-a iesit nimeni in intampinare”.
Ioana Lataretu: “A fost si din cauza oboselii, si a stresului… Viata sa a fost un lung sir de tragedii, iar ultima dintre ele a fost moartea sotului sau. Eu o gaseam de foarte multe ori plangand… si repede isi stergea lacrimile ca sa nu o vad eu. A avut presentimentul mortii… Cu o luna si ceva inainte de a muri a adus o marama de la Tismana… Asta e marama de moarte, a zis… Mi-a si zis: sa nu mi-o infasori pe cap, sa ma strang cu ea de gat pe lumea cealalta, sa mi-o asezi in lungul tronului, ca asa zic oltenii la sicriu… Si sa nu-mi pui pantofii de scena, ca aia ma strang. Cu exact o luna inainte de a muri, a visat-o pe Sfanta Parascheva. I-a zis in vis ca a venit sa o ia. Si mamica s-a rugat: mai lasa-ma o luna macar, ca am nepotelul mic, trebuie sa intre la liceu… Si Sfanta Parascheva i-a zis: Marie, pentru rugaciunile si pentru credinta ta, te mai las o luna. Si exact dupa o luna a murit. Uitati ce presentimente a putut sa aiba!”.