În Oltenia, cu 7 săptămâni înainte de Paște, se sărbătorește lăsatul postului sau lăsatul secului. Este ultima zi, când se mai poate mânca “de dulce”, înainte de a începe unul din cele mai lungi posturi rânduite de Biserica Ortodoxă.

După cum spune tradiția, de lăsatul postului masa trebuie să fie îmbelșugată. Gospodinele pregătesc cu 2-3 zile înainte cele necesare: ciorbă de pasăre, sarmale, friptură la cuptor și tot felul de prăjituri. Duminica la prânz, întreaga familia se reunește în casa bunicilor, la masă. E prima întâlnire din an a tuturor rudelor: bunici, părinți, copii, verișori și verișoare. Apoi, finii merg la nași cu plocon care, de obicei, este format din vin, țuică , pasăre vie, brânză , prăjituri. La rândul lor, nașii dau un cadou finilor, fie bani, fie “€œde-ale gurii”. De mic copil, așteptam această sărbătoare cu bucurie, îmi surâdea ideea reîntâlnirii și îmi plăcea să merg în vizită la bunici și la nași și să ascult poveștile celor mari.

În fiecare an, ziua de lăsatul postului este sărbătorită prin răsfățƒ culinar, dar și prin foc în fața porțiipentru a alunga cele rele și a chema primăvara. Se înscrie în rândul tradițiilor populare legate de fertilitate și puterea magică a focului. De sute de ani, oamenii știu că focul simbolizează puterea creatoare, pasiunea, dragostea, purificarea, dar și puterea distructivă.

Pe înserat, copii, tineri și bătrâni ies în fața porții, la colț de stradă sau în fața blocului, cum făceam eu în copilărie. Fiecare contribuie cu o scândură de lemn sau o roată de cauciuc pentru organizarea focului. Părinții își amintesc că în copilăria lor mergeau în cimitir pentru a strânge crucile de lemn care erau căzute cu fața în jos. Urmau să fie arse în focul din seara de lăsatul postului, simbolizând astfel “€œîncheierea scopului crucii”. Pe cele căzute cu fața în sus le puneau la loc.

După cum s-a  învățat de la străbuni, e necesar ca evenimentul să fie însoțit de veselie, așa că se închină un pahar de vin. Oamenii speră ca prin foc și voie bună să cheme primăvara și să alunge spiritele rele. Dansează în jurul focului, iar cei mai curajoși sar peste. Copiii se joacă cu un băț aprins la un capăt și fac cercuri în aer. Despre tinerii care reușesc să sarムpeste acest foc, se spune că se vor căƒsăƒtori în anul care urmează.

Există o strigare specifică acestei zile: “€œMă roagă, mă roagă. Cine mi te roagă. Mă roagă cutare(numele fetei) să-i fac leagăn de mătase, să-l arunc la cutărescu(numele tatălui fetei) în casă”. Este rostită de flăcăi care strigă numele fetelor nemăritate pe care le îndrăgesc.

La plecarea acasă, participanţii iau cărbuni aprinşi – simbol al fertilităţii – şi îi aruncă peste păşuni, grădini şi livezi, pentru ca recoltele noului an să fie bogate.

Oltenia este o zonă în care obiceiurile și tradițiile ocupムun loc important în sufletele oamenilor. Bătrânii țin cu sfințenie la obiceiurile lăsate moștenire de la străƒbuni. Dacă ajungi vreodată prin zona satelor de lângă Caracal, în seara de lăsatul postului, recomand să asiști la celebrarea acestui obicei care marchează venirea primăƒverii, sfârşitul perioadei în care se puteau face nunți, iar pe de altムparte, începutul unei lungi perioade de privațiuni și rețineri, adicムvenirea postului mare al Paștelui.