6, 7, 8 ianuarie – Obiceiuri si traditii in Oltenia

Păzitul(ritual al fântânilor); Iordănitul (iordanul); Boboteaza (agheasma mare sau botezarea apelor); Botezatul (încurarea) cailor; Aruncarea crucii în dunăre; Mersul cu urâţii.

“Toate obiceiurile menţionate încheie sărbătorile de iarnă, unele, cum este Boboteaza desfăşurându-se în orice localitate sau lăcaş de cult existent, altele doar în anumite localităţi din judeţul Dolj, implicând mai mult sau mai puţin comunităţile respective.
Astfel, făcând parte din categoria obiceiurilor de peste an, cu dată fixă, PĂZITUL FÂNTÂNILOR şi IORDĂNITUL se practicau şi se mai practică în satele din sudul zonei etnografice Dolj, în noaptea de Bobotează spre Sf. Ioan (6-7 ianuarie).
Înainte vreme, la PĂZITUL FÂNTÂNILOR luau parte numai tinerii între 16-20 de ani. Acum participă copii, tineri şi bătrâni. De ceva vreme au început să ia parte şi femeile.
Începând cu după-amiaza zilei de 6 ianuarie, în sate cum ar fi Poiana Mare, Ciuperceni, Desa, Moţăţei, Dobridor se împodobeau fântânile cu frunze, pănuşi de porumbi, stuf (acolo unde existau bălţi), batiste, velinţe, chilimuri. Se aduceau paie, stuf, lemne pentru foc, frigări pentru petrecerea din timpul nopţii păzitului; fântâna era păzită toată noaptea pentru a nu veni cineva “să spurce” apa. “Spurcatul” apei în mod simbolic cu tărâţe de grâu sau de porumb, paie, pleavă constituia proba la care bătrânii satelor îi supuneau pe cei tineri. Cei surprinşi dormind erau pedepsiţi: li se mânjea faţa cu funingine, li se punea cenuşă sau apă în buzunare, cărbuni aprinşi în mână sau alte pedepse. Dacă totuşi fântâna era “spurcată” de vreun bătrân ce reuşea să se furişeze, tinerii trebuiau să cureţe fântâna până la “ziuă” pentru ca dimineaţa apa să fie curată; în zorii zilei de 7 ianuarie, adică de Sf. Ioan, tinerii se împărţeau în grupuri, luau apă curată din fântânile păzite peste noapte şi plecau pe uliţele satului cu IORDĂNITUL.
Se mai întâmplă şi astăzi în unele localităţi doljene.
Cu găletuşe pline cu apă şi un smoc de busuioc, copiii sau tinerii se opresc la fiecare casă, toarnă de trei ori apă în mână la fiecare membru al familiei vizitate pentru a se spăla pe faţă. Apoi, din aceeaşi apă stropesc pomii, animalele, păsările. Stropirea simbolică cu apă este însoţită de urări cu caracter augural: Să fiţi sănătoşi! / S-aveţi un an bogat! / La mulţi ani!
Acum obiceiul păzitului fântânilor se mai practică, dar nu mai are amploarea de altădată. Cântatul din fluier, caval sau cimpoi se mai aude rareori; locul lui a fost luat de muzica de tot felul, dată la maximum… La fel şi jocul tradiţional, specific satelor respective…
Tot în subzona de sud a Doljului se practica, şi se mai practică şi astăzi în anumite sate, ÎNCURAREA (BOTEZATUL) CAILOR: toţi tinerii îşi plimbau caii pe uliţele satului spre a se “făli” cu animalele lor. Caii erau împodobiţi cu panglici, ciucuri de culoare roşie, clopoţei. Li se împleteau coamele şi cozile. Uneori erau organizate veritabile “întreceri hipice”.
În ziua de Bobotează la Moţăţei, Băileşti, Calafat sau în alte localităţi din Dolj spre exemplu, localnicii vin călare la biserică unde, după ce preotul sfinţeşte apa din fântână, stropeşte cu busuiocul şi apă sfinţită atât oamenii cât şi caii frumos împodobiţi. După aceea se face o paradă a cailor prin tot satul.
Un obicei aparte, care marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi care se petrece în comuna Caraula în ziua de 8 ianuarie a fiecărui an, este MERSUL CU URÂŢII. În această zi tinerii care au păzit fântânile şi care au mers apoi cu Iordănitul se îmbracă în nişte costume speciale, se deghizează în aşa fel încât să nu fie recunoscuţi, se fac „urâţi”, şi pleacă din casă în casă, alungând spiritele rele şi speriindu-i pe cei mici, de fapt încercând să le dea o lecţie de curaj, pentru că cei curajoşi se lasă prinşi de „urâţi”, ridicaţi în braţe, încercând să ghicească cine se ascunde sub mască, şi într-o veselie generală se joacă, lăutarii care-i însoţesc începând să cânte iar gazda, bucuroasă că a scăpat de duhurile rele, îi cinsteşte cu bucate şi vin.
Astăzi aceste obiceiuri sunt şi un prilej de reîntâlnire a celor plecaţi din sat cu cei dragi lor şi care vin special pentru a fi părtaşi la astfel de manifestări.”

Sursa: CJCPCT Dolj