Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.

Anii 1897 – 1906

La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.

Din această perioadă datează operele:

• 1897 – Craiova – Bustul lui Gheorghe Chițu
• 1898 – București – Bustul Vitellius
• 1900 – București – Capul lui Laocoon
• 1902 – București – Ecorșeul
• 1902, probabil ianuarie – București – statuetă simbolizând muzica corală românească
• 1902, octombrie – Craiova – bustul lui Ion Georgescu-Gorjan
• 1903 – București – Bustul generalului Carol Davila
• 1905 – Paris – Orgoliu
• 1906 – Paris – Copil – ghips
• 1906 – Paris – Supliciu – piatră
• 1906 – Paris – Cap de copil – bronz
• 1906 – Paris – bustul Victoriei Vaschide
• 1906 – Paris – bustul doctorului Zaharia Samfirescu
• 1906 – Paris – portretul pictorului Nicolae Dărăscu