S-a născut în comuna Giuvărăşti, judetul Olt, intr-o zi de 24 ianuarie a anului 1964.
Oamenii locului iubeau nespus folclorul romanesc si, in special, cel oltenesc, aşa că nu a trecut mult şi fetiţa cu ochi mari avea să-şi manifeste şi ea dragostea pentru arta populară. O dată cu primele cuvinte, au venit şi primele melodii fredonate. De atunci nu s-a mai oprit.
Învăţa foarte repede toate versurile melodiilor ce-i ajungeau la ureche şi apoi le dădea o nouă conotaţie, căci, în interpretarea sa, ele sunau cu totul şi cu totul altfel. În scurtă vreme, toată lumea avea să sesizeze talentul micuţei, care însufleţea fiecare sărbătoare a satului sau fiecare serbare.
Toată lumea dorea s-o asculte pe fetiţa aceea ce purta cu mândrie costumul popular moştenit de la bunica sa. Anii au trecut, iar adolescenta Neta Soare nu şi-a uitat dragostea dintâi, muzica populară, chiar dacă părăsise de ceva timp leagănul copilăriei şi se desprinsese de locul în care arta era un lucru sfânt.
Ba, mai mult, a început cursurile Şcolii Populare de Artă din Craiova.
I-au îndrumat paşii profesorii Paula Dogăroiu, Lucian Iordăchescu.
O atenţie deosebită îi acordase şi profesoara de muzică de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“, simţind că Neta Soare avea un talent deosebit de a interpreta muzică populară.
Au urmat apoi primele apariţii pe o scenă adevărată.
De aici nu a mai fost decât un pas până la recunoaşterea muncii sale, cea dintâi distincţie, trofeul festivalului de muzică populară „Corabia de aur“.
Premiul cel mare avea să-l primească însă mai târziu: „Au fost multe premii, numeroase menţiuni, toate importante pentru artista de ieri şi de astăzi, dar cel mai important premiu pentru mine este cel din partea publicului, care îmi iubeşte cântecul. Aplauzele lui fac mai mult decât toate trofeele la un loc“, a precizat artista Ansamblului Folcloric „Maria Tănase“.
Debutul radiofonic al Netei Soare a avut loc în 1982, iar cel discografic, în 1991.
Bineînţeles că din CV-ul cântăreţei nu puteau lipsi numeroase premii primite la diferite concursuri, Premiul I la Festivalul „Corabia de Aur“; Premiul I în 1986, la Festivalul „Porţile de Fier“ (Orşova); Premiul II în 1987, la Festivalul „Floare de pe Bărăgan“ (Slobozia); Premiul II în 1987, la Festivalul „Argeşule, plai de dor“ (Piteşti), dar şi albume încununate de succes, printre care „Petrecere la români“ (1997), „Hai cu noi să petreci iară“ (1999), „Cântă, lăutare, cântă“ (2000), „Soarele de dimineaţă“ (2002), „De băiatul meu mi-e drag“ (2004).
Piese promovate de artista
Mai barbate ce sa-ti fac, Neicuta al naibii esti,
Am muncit un an intreg, Cand te-nveti cu dragostea,
Ce frumoasa este viata, Nu pot neica fara tine,
Am dusmance mii si sute, De-ar da Dumnezeu o lege,
Trece viata an de an, Am iubit si-am suferit,
Am albit si-mi sade bine, De m-as face o pasarea,
Daca mor astazi sau maine, Vinul este leac la toate,
Doua vieti dac-ai trai, Ca sa mearga bine casa,
Am stat si m-am socotit, Baiatul meu a crescut,
Departe in strainatate, La Corabia la balci,
Nu e frumos ce-i frumos, La multi ani,
Primenit si parfumat, Viata lasa-ma asa,
Bate vantul si frunza, Ai plecat de langa mine,
Toti anii trecuti se vad, Am plecat in lumea larga,
Soarele de dimineata, As da timpul inapoi,
Cu primarul sa vorbesc, Cine-n viata a crezut,
Ce crezusi dada Costica, Are neica ibovnica,
Aoleu dada Anica, De-as putea cumpara zile,
Omule cat esti pe lume, Omul cu zambet pe fata,
Cel mai bun tata din lume, Ma bate vantul ma bate,
De ce sa mai fac avere, Asta-i mintea de roman,
Langa mama langa tata, De baiatul meu mi-e drag,
Asta-i nunta nu e gluma, La multi ani maicuta buna,
Primare sa ne traiesti, Mi-au iesit de ieri la tample,
Nu mai e tata-n putere, Cand mi-oi insura baiatul,
Ai plecat de langa mine, Ai imbatranit Costica.