Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” vă invită vineri, 23 iunie 2017, la cea de-a III-a ediție a evenimentului „Craiova se îmbracă în ie”.
Craiova se alătură astfel sutelor de oraşe din Romania si de peste hotare care promovează ia, bluza românească, pentru a deveni un brand de ţară recunoscut pe toată planeta.
Manifestările organizate sub egida Primăriei Municipiului Craiova vor cuprinde: o parada a iei, o sedinta foto pentru participanţii la paradă, un concurs cu premii şi un spectacol folcloric.
Evenimentul va fi prezentat de Simona Musuroi.
Iata orarul manifestarilor:
– ora 18:30, Piaţa Mihai Viteazul. Doamne si domni, fete şi băieţi îmbracaţi în ie sau cămaşă tradiţională în cazul bărbaţilor sunt aşteptaţi pentru parada. Parada se va desfasura pe traseul Piaţa Mihai Viteazul, Palatul Telefoanelor, Centrul Vechi.
– Ora 19:00, Centrul Vechi – sedinta foto pentru participanţii îmbracaţi în ie. După sedinţa foto, vom incepe concursul la care se va premia cea mai autentică ie si cea mai fotogenică apariţie îmbracată, bineinţeles în ie. Premiile vor fi oferite de stilistul Florin Burescu si de fotograful profesionist Florin Florescu.
– Ora 20:00, spectacol folcloric la care îşi vor da concursul soliştii: Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Petrică Mîțu Stoian, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Cristian Bănăţeanu, Manuela Motocu, Aneta Şişu, Ciri Mayer, Liviu Dică, împreună cu orchestra şi dansatorii Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.
S-au alăturat evenimentului pentru a marca Ziua Universala a iei:
Ansamblul Folcloric “Altita” din Maglavit.
Ansamblul Folcloric “Ropota” Ciuperceni.
Ansamblul Folcloric “Mugurasul”, Scoala Lesile, Comuna Simnicu de Sus.
Ansamblul Folcloric “Mladitele” al Scolii Gimnaziale Cotofenii din Dos
Ansamblul Folcloric “Alunelul” din Pieleşti.
Ansamblul Folcloric “Izvorasul” din Bratovoiesti
Ansamblul Folcloric “Segarceanca”
Ansamblul Folcloric “Doina Mischiului”
Ansamblul Folcloric “OLTENASII” din Scaesti.
Ansamblul Folcloric “Barsancuta” al Colegiului N. Pedagogic “Stefan Velovan” Craiova.
Ansamblul Folcloric “Hora Desnatuiului” al Casei de Cultura din Barca.
Ansamblul Folcloric “Mugurasi de Jiulet” din Tatomiresti
Ansamblul “Craiovenii din casuta”