Portul femeiesc din zona Romanaţi, compus din cîrpă de borangic, cămaşă cu poale, vîlnic sau zăvelci, bete, casacă, cojoc sau şubă se numără printre cele mai decorative din Oltenia. Armonia şi proporţiile sînt calităţile estetice fundamentale, definitorii pentru costumul femeiesc din Romanaţi.

            Pentru găteala capului, conciul din cozi este montat peste o piesă metalică în formă de trunchi de con, pentru a-i da mai multă consistenţă. Cîrpa sau fişiul se aşează peste conciul astfel aranjat.

Din ziua căsătoriei, femeia purta fes roşu, simplu sau cu un ciucure negru de mătase.

În unele sate din partea de sud, fesul era împodobit cu monede din aur sau argint, în funcţie de starea materială sau cu o bentiţă cu paiete aurii. Fişiul sau marmura din borangic, bogat ornamentate, se purta peste fes, cu capetele lăsate pe spate sau înfăşurată în jurul gîtului, cu un capăt în faţă şi unul în spate. Pe sub cîrpa de borangic s-a purtat şi tichie sau legătură, o basma de pînză albă de formă triunghiulară, decorată cu danteluţă.

           Cămăşile cele mai răspîndite erau încreţite la gît şi decorate cu altiţă, avînd poalele cusute de iia propriu-zisă. Cămăşile din Zona Romanaţi, cusute cu mătase vişinie, uneori şi bleumarin, sînt de un rafinament rar întîlnit. Altiţa compusă din motive geometrice era cusută în punct bătrînesc. Sub altiţă era cusută încreţitura cu motive geometrice executate într-o singură culoare, completată cu şiruri de fluturi dispuşi în zigzag. Faţa mînecii, pornind de la încreţitură, era acoperită cu broderie dispusă în rînduri oblice, formînd romburi mici sau un decor mai discret formînd şiruri vericale.  Mîneca se termină cu un volan cusut cu drug pe margine.

Pe piepţi şi pe spate erau dispuse grupe de motive în rînduri verticale, cusute cu modele diferite de cele de pe mînecă, denumite ochiuri, pristolnice, brăduţi. Bentiţele de la gît şi gura cămăşii aveau modele mărunte realizînd o terminaţie delicată. Poalele cămăşilor erau decorate cu cusături geometrice şi cusături întruchipînd dansatori, în culori bleumarin, roşu, negru.

            Caracteristice zonei Romanaţi sunt boşcelele, denumite şi zăvelci, catrinţe, şoarţe şi vîlnicul, o ţesătură lungă, încreţită în talie. Boscelele sînt ţesute în două iţe cu urzeală din bumbac şi băteală din lînică roşie. Cîmpul zăvelcii este împărţit în multe registre prin vergi colorate sau şiruri de ornamente. În partea de jos sînt ţesute grupri de motive geometrice, antropomorfe sau zoomorfe stilizate, care formează un prag decorativ perfect armonizat cu costumul. Mărimea pragului indică vechimea boscelei. Boscelele cu motive geometrice sau vegetale stilizate s-au lucrat şi s-au purtat pînă la primul război mondial. Între cele două războaie mondiale, motivele geometrice, antropomorfe şi avomorfe au fost înlocuite cu motive vegetale în care predomină vrejul, strugurele şi frunza de viţă.

            Vîlnicul este confecţionat din două foi de ţesătură de formă dreptunghiulară, prin unirea cărora, vîlnicul apare ca o fustă neîncheiată, cu decor dispus vertical. Fondul ţesăturii este roşu, iar dungile ce mărginesc rîndurile de motive decorative sînt de culoare brun, negru, bleumarin, punînd în valoare cromatica veselă a modelelor alese cu alb, bleumarin, roşu, verde. Prin simetrie, calitate estetică a decorului, se realizează o caracteristică geometrică după care costumul din Cîmpia Romanaţiului poate fi oricînd identificat. Vîlnicul se poartă înfăşurat pe şolduri, cu partea deschisă în faţă.

            Betele cu care se înfăşoară talia prezintă un decor policrom, compus din grupuri de dungi, linii şerpuite şi ochiuri. Din punct de vedere cromatic, modelele sînt armonizate cu cele de pe vîlnic sau boşcele: roşu, negru, bleumarin, alb, verde.

            Primăvara şi toamna, femeile îmbracă casaca, o haină albă din dimie fără mîneci, cu spatele croit dintr-o foaie dreaptă de ţesătură, piepţii din cîte o foaie, la care se adaugă, în părţile laterale, cîte doi clini cu vîrful fixat în talie pentru a-i da forma evazată şi cîte doi clini scurţi, pornind de sub răscroiala mînecii pînă în talie. Ceea ce caracterizează casaca din punct de vedere ornamental şi cromatic este decorul roşu-portocaliu cu combinaţii de verde şi alte culori complementare formînd grupuri compacte de la guler pînă în dreptul buzunarelor.

Şubele cu mîneci lungi din dimie albă cu găitane negre sau bleumarin au o decoraţie sobră, formată din şnururi drepte sau uşor răsucite dispuse pe marginile hainei, pe poale, la manşete şi în jurul gîtului.

            Cojoacele pentru lucru au fost croite drept, deschise în faţă, răscroite la mîneci, tivite cu blană neagră de miel, două buzunare aplicate şi broderie sub formă de rozete pe margini.

            Cojoacele de sărbătoare sînt fără mîneci, scurte pînă în talie, cu formă evazată datorită celor doi clini de sub braţ şi deschise în faţă. Decorul format dintr-un rînd de rozete policrome oranj, roşu, vişiniu, negru, bleumarin dispus pe marginea piepţilor şi pe poale este completat cu boderii, găitane şi împletitură din piele colorată. Cojocul de sărbătoare pentru iarnă este lung, acoperind şoldurile, cu forma uşor evazată în partea de jos, deschis în faţă. O bogată decoraţie dispusă pe umeri, pe poale şi la manşete, sub forma de spirale executate cu lînică colorată caracterizează această piesă de port.

            Cojocul de mireasă are o croială specială, avînd partea superioară strînsă pe trup şi talia marcată printr-o ornamentaţie bogată în spirale ce dă impresia unui cordon, are partea de jos largă, cu falduri realizate din 5 clini care formează spatele şi 4 clini în prelungirea piepţilor. Mînecile de trei sferturi constituie o notă particulară. Partea de sus a corsajului are un fel de platcă rotundă, care acoperă umerii şi spatele, decorate cu spirale cosoaie care se execută dintr-o împletitură de meşină verde denumită irhă şi lînică policromă.

          Culorile folosite sînt verde, negru, vişiniu, roşu, oranj. Verdele şi roşul se echilibrează în coloritul acestui cojoc în care suprafeţele mari albe şi găitanul negru îi dau un echilibru decorativ excepţional. După primul război mondial, în zilele de sărbătoare şi la nuntă, s-a purtat şi un alt tip de cojoc, scurt pînă la talie, fără mîneci, acoperit în întregime cu broderii executate în tehnica cusăturii peste ac. Motivele tradiţionale sînt spirala, valul, rozeta cusute cu negru, vişiniu, piersiciu, oranj, iar marginile sînt brodate cu blană neagră de miel.

            Încălţămintea femeilor se compunea, în sec. al XIX-lea din ciorapi de lînă lungi, lucraţi cu două culori, roşu şi negru, cu ornamente geometrice dispuse pe toată porţiunea vizibilă şi opinci, tusluci croşetaţi cu un cîrlig sau din postav negru, cu tighele trase la maşină. Din primele decenii ale secolului XX,

s-au purtat ghete şi pantofi.

            Portul bărbătesc diferă de la sat la sat. Cei de la Dunăre poartă căciuli mari, cojoace cu flori, ori haină lungă de postav cu nădragi răfrînţi şi cu găitane, cisme, ghete şi opinci. Clima aspră din Dacia a făcut pe Romani să renunţe la portul lor şi să îl ia pe al dacilor. Amestecul cu neamuri streine a stricat aşa de mult portul popular în Romanaţi, că nu putem avea dovezi de vrednicie în industria casnică moştenite de la strămoşii noştri. (Ştefan Ricman, Monografia judeţului Romanaţi, Editura Ramuri, Craiova, 1928, p. 36)

            Costumul bărbătesc din Cîmpia Romanaţiului se distinge prin existenţa unor piese bogat ornamentate cum sînt casaca, şuba, cojoacele, cu cosoaie, avînd un croi caracteristic şi o cromatică rafinată. Culorile vii ale brîielor şi cojoacelor, potenţate de albul cămăşilor şi al şubelor dau o notă de distincţie specială costumului bărbătesc.

            Capul se acoperă vara cu pălării de pai, calota avînd o formă mai înaltă decît în celelalte zone. Pălăriile din postav negru au formă normală şi o panglică neagră.

            Cămăşile bărbăteşti sînt din pînză fină de bumbac, ţesută în două iţe cu cerculeţe, fire din bumbac gros grupate în urzeală la distanţe egale. Cămaşa lungă pînă aproape de glezne este croită din două foi drepte şi este împodobită cu ornamente geometrice şi vegetale executate cu arnici sau mătase albă. Uneori, aproape tot pieptul este acoperit cu decor, formînd un fel de dantelă de alesături printre fire. Aceleaşi motive sînt dispuse la guler şi manşete. Pe poale, ornamentele alese în şabac formează o bordură lată. Motivele cele mai frecvente sînt melcul, creasta de cocoş, cîrligul întors, roata etc.

            Pantalonii costumului de vară purtaţi cu cămaşa lungă sînt confecţionaţi din pînză de bumbac ţesută în două iţe cu cerculeţe. Cele două părţi ale pantalonilor sînt reunite printr-un pătrat care formează turul. Partea de jos este decorată cu o bordură de şabace sau broderii şi danteluţă croşetată de culoare albă. Pantalonii de iarnă sînt confecţionaţi din dimie albă cu croiul drept. Pantalonii se leagă cu un brăcinar din lînă sau cînepă. În jurul ghizdelor şi la manşete un ornament discret executat cu găitane negre sau bleumarin împodobeşte pantalonul.

            Cingătorilese înfăşoară în jurul taliei cu partea decorată deasupra şi capătul cu ciucuri lăsat liber pe şoldul stîng. Brîul este de două feluri, unul lat de 40 cm, altul de 7 cm purtat la costumul de vară în zilele de sărbătoare.

            Costumul bărbătesc se completează cu casacă, asemănătoare cu cea purtată de femei, deosebindu-se numai prin coloritul ornamentelor, predominant albastru, al găitanelor. În afara casacelor s-au purtat şi haine cu mîneci scurte din dimie albă, cu găitane negre sau bleumarin, dispuse cu precădere la manşeta mînecii şi la partea superioară a clinilor de sub braţ.

            Hainele din blană specifice costumului bărbătesc din zonă se disting printr-un croi elegant şi o decoraţie bogată. Întîlnim cojoace de lucru, de sărbătoare şi pentru nuntă.

            Bărbaţii au purtat şi pieptar înfundat, ornamentat cu cosoaie, spirale mari executate cu irhă verde împletită mărunt şi din găitane negre. Firul verde din piele şi cel negru al găitanului conturează spiralele grupate cîte şase în faţă şi şase în spatele pieptarului, completate cu altele mai mici şi cu motive vegetale brodate cu lînică colorată.

            Cojocul bărbătesc de mire este ceva mai lung decît cel de sărbătoare, croiul drept, uşor evazat spre partea de jos, ornamentat în cosoaie ca şi cel de mireasă.

            Între cele două războaie mondiale predomină pieptarele acoperite în întregime cu broderii din lînică colorată. Frumuseţea pieptarelor şi a cojoacelor se armonizează cu aceea a cămăşilor, brîielor şi hainelor de dimie, în care decorul este de un mare rafinament.

            Jocul căluşarilor este consemnat în documente încă din cele mai vechi timpuri. Costumul căluşarilor a avut, în primul rînd, semnificaţie rituală şi nu a fost privit ca un port cu specific local.

            El se compune dintr-o serie de piese caracteristice costumului din zonă – cămaşă, pantaloni, brîu, opinci – la care se adaugă o serie de însemne specifice jocului.

            Căluşarul purta pe cap, la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, fes roşu decorat cu mărgele colorate şi ciucure negru din mătase. Mai tîrziu, fesul a fost înlocuit cu pălărie neagră de fetru decorată cu pagini colorate şi mărgele policrome. Cămaşa căluşarului este dreaptă sau cu platcă, cu mîneci largi fără manşetă, împodobită cu broderii sau alesături.

           

Pantalonii purtaţi de căluşari sînt de tipul izmenelor sau dimiilor, avînd croiala largă şi decoraţie din găitane în aceeaşi culoare.

            Pe deasupra cămăşii se încinge un brîu roşu sau un brîu făcut din bete înguste de care se prind batistele de mînă de jur împrejurul taliei. Peste piept se aşează, în diagonală, bete colorate, iar vătaful purta, pînă în anii 40, 50 şi panglici multicolore.

            Încălţămintea căluşarilor se compune din ciorapi albi, tricotaţi fără flori, traşi pe deasupra pantalonilor şi opinci. Deasupra gleznei se leagă doi sau mai mulţi clopoţei.

            Grupul se compune din 9 căluşari, mutul şi doi lăutari. De la formaţia de căluşari nu lipsea niciodată steagul. Dintre aceştia, mutul purta mască sau, mai recent, avea faţa mînjită cu roşu şi negru.

            În afara credinţelor şi semnificaţiilor vechi ale căluşarilor, jocul a fost privit şi ca un spectacol, ceea ce explică, într-o oarecare măsură şi grija pentru costumul purtat.