Nunta este evenimentul plin de emotii speciale unde doua inimi se unesc pentru a forma o familie. Si in zona Olteniei ca si in celelalte regiuni ale tarii exista numeroase obiceuri de nunta. Obiceiurile si traditiile de nunta sunt facute pentru a apara mirii de blesteme. Urmand aceste obiceuri ei vor avea parte de o viata fericita si prospera. Traditiile de nunta Oltenia sunt inca respectate de sateni. Oltenii sunt…
eveniment
De Ziua Mondială a Educației Secţia de Etnografie (Casa Băniei) vă invită să descoperiţi tainele expoziţiei permanente „Ritmurile vieţii”
Muzeul Olteniei Craiova sărbătoreşte, luni, 5 octombrie, alături de instituţiile de învăţământ doljene, Ziua Mondială a Educației, oferind alternative viabile manifestării, materializate în activități educative și recreative, de natură a permite familiarizarea elevilor cu patrimoniul cultural regional. Vizibilitatea crescută a acţiunilor culturale, organizate de către specialiştii Muzeului Olteniei Craiova, de la începutul anului până în prezent, precum şi numărul mare al parteneriatelor culturale gestionate împreună cu unităţile de învăţământ preuniversitar,…
A inceput cea de-a XXIIII-a editie a festivalului Maria Tanase, festivalului dedicat interpretilor cantecului popular romanesc!
În acest an, concurenți din 18 județe ale țării și Republica Serbia vor concura în cadrul celor două secțiuni ale festivalului: vocală și instrumentală. Zece concurenți, nouă vocaliști și un instrumentist din Dolj vor trece prin focurile preselecției, în fața juriului format din acad. Sabina Ispas, dr. Doina Ișfănoni, dr. Roxana Daniela Gibescu, drd. Violeta Ianculescu, prof. dr. Elisa Stan, Ileana Vieru, Gheorghița Nicolae, conf. univ. dr. Gabriela Rusu Păsărin,…